Floricica

Din preaplinul sufletului meu am desprins o faramitura ca o floare, am suflat peste ea dandu-i viata si i-am spus: acum du-te umple pamantul cu frumusetea ta si cu mireasma si stralucirea si misterul ce le-am pus in tine! Apoi am uitat de ea, ca m-am luat cu alte treburi, urmarind mersul stelelor si stralucirea sorilor si cat mai costa o cometa la bursa celesta, pana intr-o zi cand uite-asa un gand sprintar m-a fugarit pe bucata de roca cu ganduri albastre de nori si fulguiri verzi de frunze de arbori. Ce-o mai fi facand micuta mea floare? Si m-am gandit ca n-ar strica sa-i fac o vizita divina (fara prea mult protocol ceresc si suita ingereasca) s-o vad cum se descurca cu incantarea ochilor din zona aia de cosmos, cu parfumul divin ce trebuie sa-l imprastie, cu stralucirea din fiecare dimineata plina de perle de roua. Ea era trista si innourata ca cerul de toamna, plumburiu si apasator si m-am mirat cu cereasca mirare intreband-o ce s-a intamplat cu toate promisiunile ei ca va straluci si va incanta si va infrumuseta lumea aia mititica uitata intr-un colt de galaxie, dar ea mi-a spus ca eu nici nu stiu ce greu este sa te descurci in lumea asta, ca trebuie sa nadusesti pentru fiecare bucatica de nectar ce-o datorezi albinelor, ca nu ti-ai platit taxele de apa si impozitul pe pamantul care te hraneste, ca ai copii in jur pe care trebuie sa-i cresti si sa-i educi in minunata arta de-a fi o floare, e-atat de greu si de stresant din zori si pana-n seara, ca nici nu ai vreme sa luminezi si sa aromezi cu parfumul tau valea-n care stai. Ea zicea ca nici nu mai stie cum se face ca lumea treaba asta si e o concurenta acerba intre flori, care are rochita cea mai minunata si la moda si coafura petalelor cea mai sofisticata, si-apoi toate astea costa si timp si bani si mai sunt si o multime de bondari care dau tarcoale, ca ei cred ca lumea asta e doar a lor si ele sunt numai asa, de consum, ca daca nu, pot sa stea la cratita. Eu m-am intristat, cum de-o fi uitat instructiunile ce i le-am dat cand a venit aici intaia oara, ce-o fi fost in capul ei s-adune atata gunoi in jur, de nici nu mai stii ce-am vrut eu si ce-a facut ea! Si de-atunci tot stau si ma mir si ma intreb cand s-o trezi oare si sa se adune ca e atat treaba importanta de facut!
Semnat Eu cu E mare! Ca Eu ala Sunt!

Eu sunt cel ce sunt

Eu sunt cel ce sunt, imi reamintesc mereu, ca nu sunt doar rolul pe care-l joc in acest moment, aici pe aceasta minunata bucata de roca, plina de frumuseti sublime si nebanuite. Am uitat cand am sosit aici, cu mult timp inainte, cine sunt si de ce am venit, m-a prins jocul atat de tare incat sunt convinsa ca am fost o eleva timida, apoi o studenta plina de sperante si vise, o tanara inginera, indragostita de viata, iar mai tarziu o femeie matura calita in focul suferintelor de multe feluri. Pana la urma, daca ma dezbrac de toate aceste costume cine ramane? Suntem bieti ingeri obositi de atata joaca care uneori isi mai pierd rabdarea si urla la luna, suntem seminte stelare presarate din cosmos, sa impanzeasca cu inimile lor inima mare a mamei noastre Pamant. M-am asezat la margine de veac sa ma odihnesc putin, ascultand vantul si marea si fosnetul padurilor si uite-asa a trecut o jumatate de secol de nu mai stiu cand am venit si cand trebuie sa plec. Si uite ca parca incep sa-mi amintesc cate ceva si mi-e asa de dor de casa, dar stiu ca daca ma voi intoarce voi gasi un loc schimbat, ca nimic nu sta in loc ci se schimba ca imaginile unui caleidoscop si-apoi am promis... am promis c-o sa vin aici si sa stau si sa fac tot ce nu ai putea visa ca se poate,  babysitter de ingeri, ca asta suntem noi, chiar daca ne ascundem bine aripile de nu se vad!