Eu sunt cel ce sunt

Eu sunt cel ce sunt, imi reamintesc mereu, ca nu sunt doar rolul pe care-l joc in acest moment, aici pe aceasta minunata bucata de roca, plina de frumuseti sublime si nebanuite. Am uitat cand am sosit aici, cu mult timp inainte, cine sunt si de ce am venit, m-a prins jocul atat de tare incat sunt convinsa ca am fost o eleva timida, apoi o studenta plina de sperante si vise, o tanara inginera, indragostita de viata, iar mai tarziu o femeie matura calita in focul suferintelor de multe feluri. Pana la urma, daca ma dezbrac de toate aceste costume cine ramane? Suntem bieti ingeri obositi de atata joaca care uneori isi mai pierd rabdarea si urla la luna, suntem seminte stelare presarate din cosmos, sa impanzeasca cu inimile lor inima mare a mamei noastre Pamant. M-am asezat la margine de veac sa ma odihnesc putin, ascultand vantul si marea si fosnetul padurilor si uite-asa a trecut o jumatate de secol de nu mai stiu cand am venit si cand trebuie sa plec. Si uite ca parca incep sa-mi amintesc cate ceva si mi-e asa de dor de casa, dar stiu ca daca ma voi intoarce voi gasi un loc schimbat, ca nimic nu sta in loc ci se schimba ca imaginile unui caleidoscop si-apoi am promis... am promis c-o sa vin aici si sa stau si sa fac tot ce nu ai putea visa ca se poate,  babysitter de ingeri, ca asta suntem noi, chiar daca ne ascundem bine aripile de nu se vad!